Anevrismul de artera iliaca reprezinta dilatarea balonizarea arterei iliace. Aorta (principala artera a organismului) se bifurca la nivelul abdomenului inferior in cele doua artere iliace - artere din care porneste axul arterial care realizeaza vascularizatia arteriala a membrelor inferioare. Anevrismul de artera iliaca poate fi localizat la nivelul uneia sau a ambelor artere iliace. Deobicei se insoteste de anevrismul aortei insa poate apare si izolat doar la nivelul arterei iliace.
Cand banuim ca avem un anevrism de artera iliaca?
Pacientii cu anevrism de artera iliaca pot avea o masa pulsatila in flancul drept sau stang, pot prezenta constipatie asociata sau nu cu durere sau jena in fosa iliaca sau in lomba.
Cum diagnosticam un anevrism de artera iliaca?
Ecografia Duplex arteriala, AngioCT sau AgioRM stabilesc cu certitudine prezenta unui anevrism de artera iliaca, daca examinarea cuprinde abdomenul inferior si pelvisul.
Cum tratam anevrismul de artera iliaca?
Prin chirurgie deschisa, excizand partial sau total anevrismul si refacand fluxul arterial cu ajutorul unui tub din material sintetic Dacron sau PTFE.
In cazul in care anevrismul de artera iliaca este asociat unui anevrism aortic, operatia este mai de durata si necesita repararea ambelor anevrisme.
Tratamentul endovascular este o interventie minimvaziva prin care se introduce o endoproteza (un tub sintetic) in interiorul anevrismului printr-o punctie la nivel inghinal si cu ajutorul unei sarme. Exista insa si cazuri in care anatomia specifica a anevrismului nu permite efectuarea tratamentului endovascular. Alegerea tratamentului endovascular sau chirurgical deschis se face in functie de anatomia particulara a anevrismului respectiv, experienta echipei chirurgicale, dotarea centrului respectiv, dorinta pacietului, prezenta comorbitatilor asociate, si costul interventiilor